marți, 7 septembrie 2010

10 Motive pentru a-ţi da copilul la Karate.


Crescându-ţi copilul în linişte, crezînd că tu părintele, îl educi, îi modelezi conştiinţa reieşind din propriile convingeri, nu-ţi dai seama, că de fapt este influienţat de imensa "peşteră" numită - media. Prin prizma aceasta s-a impus adânc în conştiinţa copiilor, şi cultura artelor marţiale. Sunt o sumedenie de filme, televiziuni care expun această idee în realitate. Din neglijenţa părinţilor sau din multe alte motive copiii devin dependenţi de tv, fie că urmaresc cartoon network, fox kids, show-ri pentru adulţi.
Media arată multe, lovituri cu piciorul, cu pumnii, grappling etc., dar multe dintre ele sunt greşite.Există o deosebire mare dintre ceea ce numim martial arts şi ce vedem în stradă, la telivizor. Din păcate acestora le lipseşte esenţialul filosofia şi traditia.

Vrem noi sau nu, copilului se transmite involuntar mesajul mai mult vizual, având un impact asupra mentalităţii şi educaţiei lui.



Întrebarea este: Care ar fi avantajele înscrierii copilului dumneavoastră într-o şcoală de arte marţiale tradiţionale?




Benificii fizice

Coordonarea - tehniciile predate în majoritatea sistemelor de arte marţiale sunt constituite din mişcări simple spre combinaţii complexe. Ele sunt accesibile copiilor indiferent de capacităţile cu care sunt înzestraţi. Însă procesul de practicare a lor prevede în mod inevitabil, o coordonare mai bună, echilibru şi graţie;
Flexibilitatea - este mult mai uşor de a dezvolta flexibilitatea de mic copil decât în adolescenţă;
Forţa - artele marţiale tradiţionale includ în sine două componente: cea tradiţională şi modernă, ce este un adaos calitativ la antrenamentele pentru dezvoltarea şi menţinerea forţei necesare, pentru a sprijini tehnici avansate;
Benificiile mentale - deşi, la prima vedere sar părea că se pune accentul mai mult pe aptitudini fizice, în realitate, adevăratul scop este - condition of mind.
Unele dintre acestea sunt:
Focus - artele marţiale te învaţă sa-ţi concentrezi atenţia la activitataţi mai importante.
Mulţi copii nu primesc această lecţie în activitatea lor de zi cu zi şi devin uşor distraşi.
Învăţarea devine o deprindere. Copiii care au modul lor de muncă, printr-un curriculum de arte marţiale, învaţă să înveţe. Nivelul de conştiinţă, individualitate de instruire, precum şi rezultatele vizibile, fac din aceasta un instrument de autocunoaştere.

Şi nu în ultimul rând disciplina, respectul, calmul.











OSU !!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu