Energia - factorii ce o genereaza într-o luptă kyokushin (kumite). Procesul anaerobic, procesul aerobic.

Energia - ce asigură procesul de contractare a muşchilor adică buna fucţionare a lor, îşi are focarul în trei locuri. În primul rînd alimentarea cu energie vine din interiorul muşchilor, unde se secretă o compoziţie specială. Ea este emanată necondiţionat dar spre regret ajunge numai pentru circa 20-30 secunde. Orice efort fizic fie aplicarea unei serii de lovituri cu mîinile, picioarele sau o împingere ia energia din rezervele interioare a muşchilor. A doua sursă este glucoza ce se conţine în muşchi dar şi aceasta se epuizează în scurt timp. Este important de menţionat că acest proces rapid de transmitere a energiei, direct din ţesutul muscular, nu este aprovzionat cu oxigen şi poarta numele de - proces anaerobic.

Kyokushin kumite

Acest proces anaerobic duce nemijlocit la acumularea lactatei (acid lactic) în ţesutul muscular, stopînd buna funcţionare a lor. Fiecare sportiv s-a ciocnit cu aceasta nu numai o dată, de exemplu cînd vrei să dezvolţi viteza maximală pe distanţa de 400 m, aproape de finiş începi să simţi o durere o îngreunare a picioarelor, însoţită de o senzaţie neplăcută, aceasta este rezultatul acumulării lactatei. În luptă are loc acelaşi proces, numai ca concentraţia lactatei este mai mare, pe tot corpul. Aceasta se intimplă atunci cînd este foarte mare intensitatea efortului fizic (sprintul,kumite…) şi organizmul nu reuşeşte să pompeze cu oxigen fiecare muşchi. În cazul acesta intervine procesul anaerobic de unde se generează energia de rezervă.

Datorită antrenamentelor intensive deprindem organizmul să fie intact la acumulările de lactate permiţînd muşchilor să funcţioneze fără perturbări. După cum am mai spus în cazul cînd intensitatea efortului fizic este mare, energia generată de cele două căi ajunge doar pentru 40-60 secunde (exerciţii în viteză şi în forţă). Cu toate că aceste două procese sunt anaerobice, adică nu necesită oxigen, totuşi mai apoi este nevoie ca oxigenul să cureţe, anihileze acumulările de lactată. Acest fenomen ne este cunoscut mai ales în momentele cînd respiraţia se îngreunează.

Al treilea proces de unde se emană energia se numeşte – aerobic. Procesul ce este însoţit de arderea caloriilor, grăsimilor cu participarea oxigenului, ce permit în ultimă instanţă ca muşchii să funcţioneze. Energia transmisă pe această cale ne permite să rezistăm efortului fizic cu intensitate relativ mică, ce are ca durată 5-10 minute pînă la ore întregi, ca de exemplu fuga la distanţe lungi. Un maratonist bine pregătit poate alerga ore în şir, pentru că muşchii sînt alimentaţi cu oxigen graţie procesului aerobic. În cazul acesta lactata nu se acumulează, sau se acumulează foarte puţin, deoarece se află într-o stare constantă din punct de vedere fizic. Este important totuşi că el nu aleargă la viteză, de altfel acumularea ar fi inevitabilă şi în ultima instanţă va fi nevoit să se opresacă, din incapacitate.

Este bine venită încălzirea muşchilor înainte de orice exersare pentru a evita traumele. Muşchii bine încălziţi sunt mai rezistenţi, sunt mai elastici ca cei reci. Încercaţi să aplicaţi o lovitura mawashi-geri fiind într-un mediu răcoros şi mai apoi repetaţi aceeaşi lovitură undeva intr-un dojo (sala de antrenament) veti observa că în cel de-al doilea caz muşchii sînt aprovizionaţi cu energie cu mult mai rapid. E lesne de înţeles că un sportiv bine încălzit are mai multe avantaje într-o competiţie.

Acum să vedem procesele ce au loc într-o luptă kyokushin la nivel energetic. Într-un kumite, după scurgerea a doua minute de lupta jumatate de energie se generează datorita procesului aerobic ce nu este altceva decît arderea caloriilor,grăsimilor cu participarea oxigenului - în runda în care au trecut 3-4 min de lupta - 70 % de energie se degaja pe aceasta cale. După trei runde de kumite se epuizeaza déjà 90%, după care inevitabil începe procesul de acumulare a lactate, în această stare este foarte greu să menţii echilibrul în mişcări, ce priveşte ritmul respiraţiei.

În ce măsură se acumulează lactata depinde de un şir de factori precum şi cît de antrenat este sportivul, dacă este deprins cu lupte în forţă la maximă intensitate. Un luptător neexperimentat se aruncă în luptă de parcă ar fi ultima, vrînd să zdrobească adversarul cît mai repede, după un minut - doua respiratia se îngreunează şi mişcările devin necontrolate, acumulările de lactată cresc şi el este uşor înfrînt. Cel experimentat va controla lupta de la început pînă la sfîrşit şi îşi va doza efortul în funcţie de rundă. După care pe final va exploda cu lovituri puternice şi precise, în acest moment el va realiza 90% de maximă intensitate, factor ce îl va face să iasă învingător.

IKO 1 & IKO2, european championship,world tournament

Dacă am suprapune luptătorii celor două organizaţii în funcţie de categorie de kilograme şi de aici vom selecta, cei mai buni se vor contura cele mai aşteptate si interesante duieluri, lupte care au mult de spus. Sunt extrem de curios să le văd dealtfel ca şi voi, cu toate că deocamdată sunt un produs al fanteziei.

Nici de cum nu vreau sa defavorizez vre-o organizaţie, spun doar judecând după prestaţiile luptătorilor - explozivitatea, spiritul de luptă, tehnica… Sunt pur şi simplu frapat, uimit de viteza, tehnica, puterea, explozia spiritul lui Navarro, Arthur Hovanassian, Lechi Kurbanov, Kyama, Feitosa etc. Shokei Matsui, d

O deosebire interesanta este că tendinţele din cele două tabere diferă categoric, daca in IKO 1 europenii au trecut de bariera incapacităţii, precum ca campioni mondiali pot şi merită să fie numai predecesorii acestui stil - japonezii, câştigând două campionate mondiale de Franciso Filho, Everton Texiera care de facto este antrenat de Filho. Victoria lui Filho a avut un ecou sfâşietor – participanţii japoniei au fost pălmuiţi de şihani fiindcă aceştia au căzut in marea luptă pentru titlu mondial. Ba mai mult ca atât europenii cu regularitate ocupă primele 3 locuri la campionatele mondiale nelăsând nici o şansă japonezilor.
IKO 2 tendinţa îşi păstrează inerţia istorică, campionii devin numai cei din ţara soarelui răsare - Norichika Tsukamoto (6th World Champion), Toru Okamoto (7th World Champion), Kunihiro Suzuki (8th World Champion), Takayuki Tsukakoshi (9th World Champion).

Se poate vorbi mult despre cine este mai puternic, mai tehnic, cert este că răspunsul îl vom afla numai în ring, pe tatami, acolo unde vor lupta cei mai buni din cei mai buni într-o competiţie fără compromis. Dacă mă veţi întreba care este cel mai bun dupa părerea mi-aş răspunde fără nici o ezitare –Arnold Schwarzenegger.

Mai intîi de toate aş vrea să facem o paralelă intre IKO 1 şi IKO 2 şi să ne familiarizăm cu prestaţiile lupătorilor celor două organizaţii kyokushin la campionatele europene şi mondiale, fiecare din acestea îşi are campionatele cu rezonanţă proprie.

Aici voi enumăra cei mai renumiţi luptători kyokushin la ora actuală.

IKO-1
Japonia - Yuzo Suzuki, Yoshiaki Uchida, Kentaro Tanaka, Hitoshi Kiyama...
Brazilia - Feitosa,Everton Texiera,Ulisses Ryuji Isobe...
Rusia - Lechi Kurbanov, Sergei Osipov, Sergey Plekhanov, Roman Uzunyan, Timur Gastashev,Darmen Sadvokasov...
Amenia - Arthur Hovhannisian
Cehia - Jan Soukup
Spania - Alexandro Navarro, Fabiano da Silva
Polonia - Krzysztof Habraszka
Romania - Lucian Gogonel, Nicolae Stoian

IKO-2
Japonia - Norichika Tsukamoto (6th World Champion), Toru Okamoto (7th World Champion), Kunihiro Suzuki (8th World Champion), Takayuki Tsukakoshi (9th World Champion);
Europe (Bulgaria,Lituania,Ucraina...) Valeri Demitrov, Donatas Imbras, Muzaffer Bacak, Nesterenko...

Iată câteva lupte de top de la cele mai recente campionate europene din incinta celor două organizaţii, semifinalele, finalele.
Merge vorba de categoriile (80, 90, 90+) kilograme.

IKO 1

IKO 2

Best Kyokushin Fighters

Din cele mai vechi timpuri, în spatele cuvintelor "cei mai buni" în sporturi de luptă, a stat o cantitate enormă nu numai de efort uman în sine ci şi de tensiune constantă a unor provocări din cele mai dure. În sporturile de echipă, un punct slab al echipei poate fi compensat prin altul, în altă persoană, pentru acelaşi meci sau aceeaşi competiţie. O înfrângere se duce în echipă, chiar dacă are o cauză individuală, iar victoria se împarte asupra mai multora, beneficiind de ea şi cei mai "slabi". În sporturile individuale "înfrângerea" reprezintă provocarea atletului la "mai sus, mai repede, mai puternic" luată ca atare, iar victoria este un triumf al luptei contra propriilor limite. În sporturile care opun adversari pe teritoriul unor reguli de dispută puncte contra puncte, de tipul scrimei, disputa are un caracter simbolic, iar construcţia de efort uman din spate, poate cel puţin în teorie să fie luată de la capăt imediat după înfrângere. Nimic din toate astea acolo unde doi adversari se întâlnesc şi miza este a incapacita fizic, a domina, a pune în afara jocului la modul propriu pe celalalt. Sau, mai degrabă, toate odată.

«Ceea ce duce la un punct cardinal în aceste sporturi, atît de dure, şi atît de agresiv manifestate pentru a obţine victoria, este respectul faţă de sport, sportivi şi fair-play-ul. Tocmai pentru ca toate verigile lanţului ţintesc spre una singură, un sportiv singur aflat în faţa unui adversar singur, şi victoria depinde de o bătălie la propriu dură, sporturile de luptă sînt tot pe atît de fragile în materie de calitate umană pe cît sînt de puternice atunci cînd ea îşi găseşte şansele de afirmare. Şi ca atare, suporterii şi fanii lor au şi ei o provocare în faţă: să urce piramida împreună cu sportivii. Nu numai aplaudând succesul celui din vârf, ci şi urmărind şi susţinând efortul tuturor celor care urcă. Fără ei, rezultatul mai devreme sau mai târziu, este câştigarea unor lupte din care nimeni nu iese mai bun. Ori, a fi mai buni prin sport este miza tuturor, chiar şi a celor învinşi.»

Când spun cei mai buni luptători kyokushin, am în vedere cei ai Japoniei, Rusiei, Braziliei,Poloniei IKO-1 pe deoparte, şi pe cealaltă parte Japoniei,Bulgariei,Ungariei,Lituaniei,(WKO)

WKO este reprezentată mai mult de ţările europene,este o organizaţie ce progreseză necontenit, cîştigînd din ce în ce mai mult teren.

Brazilia a dat lumii primul campion mondial Kyokushin în 1999, Francisco Filho, care nu era de origine japoneză, până atunci nici vorbă nu era ca Japonia să nu înfrunte primele locuri la campionatele mondiale. Vitalitatea, atotputernicia europenilor şi-a spus cuvântul în 1992. Până atunci, cea mai bună prestaţie la un campionat mondial a avut-o elveţianul Andy Hook, care a ieşit în finala campionatului din 1987 fiind învins de Shokei Matsui.
Nu mă miră faptul că aceste trei ţări Japonia, Rusia, Brazilia deţin primele locuri la capitolul sporturilor konockdown. Brazilia, graţie originalităţii şi invenţiei manifestate la antrenamente, dar nu în ultimul rând luptătorilor de talie mondială Admir da Costa, Filho, Feitosa - care a fost promotorul dezvoltării acestui stil dincolo de Atlantic. Defapt, Brazilia dintodeauna a avut succese remarcabile în sporturile mari, fie de echipă, fie individuale. Russia - istoria i-a făcut aşa cum sînt cu sânge rece, luptători până la ultima picătură de sânge, dar nu în ultimul rînd, datorită şi sistemului de antrenament ieşit din comun, bizar dacă vreţi, antrenamente de o duritate şi agresivitate nemaipomenită ce străbate dincolo de limite. Japonia pentru că e Japonia.
Voi încerca să nu delimitez luptătorii în funcţie de organizaţie, cu toate că ar fi o diferenţă în acest sens.

Părerea mea este că, nu are rost să vorbim despre organizaţii care sînt mai mari şi mai tari, important este să fii kyokushin, indiferent că te numesti iko1...2...3.. etc. - asta va spune unul care este într-o organizaţie de kyokushin. Kyokushinul nu stă neapărat într-un nume sau simbol, stă în modul în care te antrenezi sau priveşti lucruruile. Până la urmă, nu există stiluri de karate proaste, dar luptători slabi. Este un vârf de munte şi mai mulţi ca să ajungă sus - în vârful piramidei.

Metodele de formare a muşchilor

Pentru a explica ce înseamnă un antrenament având ca ţel participarea la un campionat, mai întâi de toate trebuie de înţeles fiziologia muşchilor şi metodele de aprovizionare cu energie pentru contractarea lor. Din punct de vedere genetic sunt doua tipuri de muşchi:

Slow fasers - ţesut de muşchi pentru contracţii incete.

Fast fasers - ţesut de muşchi pentru contracţii rapide.

Fiecare din noi le posedă în proporţii diferite.
Datorita muşchilor Slow fasers – putem alerga distanţe lungi, (marafon), înota un timp îndelungat, se are în vedre exerciţii ce au ca reper durată lungă de exersare dar intensitatea relativ mică.
Fast fasers sunt pentru contracţii rapide cu intensitate mare, ridicarea greutăţilor, sprintul, aplicarea loviturilor cu mâinile, picioarele în regim de viteză. Raportul muşchilor slow fasers, fast fasers - sunt dictate genetic însă cu ajutorul antrenamentelor putem influienţa asupra compoziţiei lor.
Când antrenăm viteza (explozivitatea) şi parametrii forţei - proporţile muşchilor fast fasers vor creşte dar slow fasers vor scădea. Când antrenăm rezistenţa - compoziţia muşchilor slow, fast - fasers va avea un raport invers.
Maratonistul posedă slow fasers, fast fasers în proporţie de 80%, 20%.
Sprinterul în proporţie inversă 20%, 80%.
La un karatist proporţia muşchilor pentru contracţii rapide (fast fasers) este aproape de cea a sprinterului aceasta reiese din natura explozivă a sportului, stilului kyokushinkai.

Shinkyokushin

De la moartea lui Sosai Oyama în 1994 Organizaţia Internaţională de Karate (IKO) s-a divizat iniţial în două părţi IKO1 şi IKO2. Amândouă organizaţiile revendicau moştenirea Kyokushin Karate-ului apelând la justiţie. Judecătorii au decis că ultimul testament al lui Oyama a fost falsificat şi au dat câştig de cauză IKO2 ca moştenitoare legitimă.

Pe de altă parte numele de “Kyokushin”, logoul (kanji) si emblema (kanku) au fost înregistrate ca marca înregistrată de către IKO 1. Între timp multe alte organizaţii au apărut ca IKO 3 şi chiar IKO 4, acestea pe lângă celelalte organizaţii de kyokushin care deja existau încă pe când Oyama era in viaţă. În acest labirint de IKO-uri, organizaţia IKO 2 şi-a schimbat numele în World Karate Organization (WKO), adoptând un nou logo şi adăugând cuvântul Shin la Kyokushin rezultând „Shinkyokushin”, dorind prin aceasta să se deosebeasca de celelalte. Shin înseamna „nou”, ceea ce implică şi faptul că reprezintă şi un nou tip de organizaţie cu o conducere democratică şi alegeri o data la 4 ani. WKO Shinkyokushinkai îşi are centrul in Shinjuku la Centrul International Budo. Organizaţia are, numai în Japonia 35 de branch-uri, alături de încă 23 de dojo-uri independente, având în total un număr de 20.000 de membri în Japonia. În lume sunt recunoscute branch-uri într-un număr de 64 de ţări cu un total de 50.000 de membri.

Astfel se poate spune simplu că Karatele Kyokushin create de Oyama sunt urmarea experienţei sale din copilărie. Dorinţa lui Oyama de a atinge mereu noi ţinte pentru a-şi demonstra că este cel mai dur şi mai puternic, a dus la înfiinţarea celui mai dur şi mai consistent stil de Karate. În ciuda valorilor tradiţionale Kyokushinul a fost deschis pentru îmbunătaţiri şi modificări. Mas. Oyama şi-a deschis prima sală în 1953; începand cu 1955 şi-a numit stilul Oyama Ryu. În 1957, în ciuda antrenamentului dur totuşi avea 700 de membri. In 1959, Jon Blumimg, la acea vreme 5 Dan Judo, a început sa se antreneze cu Mas Oyama. De asemenea el a avut o mare influenţă în Oyama's Karate şi a devenit cel mai de seama reprezentant. Mas Oyama a zis: "găsiţi un luptător, care să-l facă pe Jon Bluming K.O. în luptă, şi îi voi da cei 8 Dan ai mei". În anii următori Oyama a invitat profesionişti din alte stiluri pentru a se antrena împreună. Dacă cu aceste ocazii tehnicile de luptă ale celorlalte stiluri erau de succes, erau transferate în programul de antrenament şi astfel in Karatele Kyokushin. Şi astăzi se mai practică acest lucru: o tehnică, care e de succes, e bună. O tehnică bună e preluată din Karate, Box, Judo. Membrii sălii lui Oyama luau lupta foarte în serios. Aproape că nu erau restricţii. Lupta însemnă lupta până la K.O. sau abandon.
Membrii Kyokushin preferă tehnicile şi mişcările line de apărare (tai sabaki). În majoritatea stilurilor de Karate se insistă ca elevii să inveţe lupta non contact. În contrast în Kyokushin Karate se practică lovituri precise. Cineva numeşte acest sistem de luptă cea mai realistă auto aparare.
În 1964 schimbă numele din Oyama Ryu in Kyokushikai (tradus "ultima întâlnire cu adevărul")

Teoria antrenamentului Kyokushinkai

Fiecare luptător de alt fel şi antrenor îşi are propriul stil de antrenamente. Parca ştim ce avem de făcut ca să ne perfecţionăm (abilităţile, capacitaţile), să progresăm, dar nu este clar pentru ce?

Campionii pot fi plasmuiţi datorită bunei balansări a metodelor de antrenament. Un antrenament poate fi conceput ca fiind planificare, structurarea chibzuită a multitudinilor de acţiuni care sunt indreptate spre a îmbunătăţi parametrii fizici de bază, în afara de asta un luptător mai are nevoie de abilităţi tactice şi un psihic bine pregătit. În primul rând vom arăta care sunt acei parametri fizici cărora trebuie să-i acordăm o atenţie deosebită în timpul antrenamentului.

Puterea (rezistenţa, forţa) - capacitatea musculaturii de a opune reziztenţă unei forţe crescute din afară, cu alte cuvinte rezisenţa corpului, acest factor permite corpului să funcţioneze în continuu indiferent de oboseală, care survine după un antrenament intensiv. Factorii de bază a musculaturii sunt forţa, viteza şi rezistenţa.

Viteza - interdependenţa dintre nervi şi muşchi este dictată genetic de tipul majoritar al fibrelor de muşchi, pe când forţa poate fi dezvoltată practic nelimitat muscular, fiind oprită doar de ţesuturile conjunctive vecine (tendoane, ligamente).

Elascititatea - determinată de elascititatea muşchilor (strength), fibrelor musculare şi de construcţia ţesuturilor conjunctive.

Aceşti parametri sus numiţi se află într-o relaţie de interdependenţă ce formează un tot întreg. Imposibil să izbuteşti într-o competiţie sau examen de grad numai datorită unui din aceşti parametri fizici.

De exemplu, în unele genuri de sport, cum ar fi atletica grea (powerlifting), primordial se pune accentul pe putere (forta, rezistenţă). Dar chiar şi un atlet trebuie sa fie elastic, altfel vor apărea perturbări în unele mişcări care fac ca riscul traumelor sa fie mai mare. Atuul unui sprinter este viteza, dar in acelaşi timp rezistenţa, elasticitatea au o importanţă mare. În majoritatea genurilor de sport parametrii fizici sus menţionaţi au un aport indiscutabil, dar măsura este diferită în funcţie de sport. Componenţii fizici de bază nu se admit separat, se află într-o intercalare, ele trebuiesc menţinute în echilibru.

Dacă atletul suportă fuga la viteza unui timp îndelungat, avantajul – măreşte forţa în regim dinamic. Îi este caracteristică sistema (viteza-rezistenta).

Dacă atletul poate ridica o greutate mare de mai multe ori, avantajul - se măreşte capacitatea forţei în regim de rezistenţă, este bine dezvoltată sistema (forta-rezistenţa). Dar niciodată nimeni nu va deveni campion limitându-se doar la dezvoltarea unui din aceşti parametri fizici.

Toţi aceşti factori sunt indinspensabili pentru un luptător kyokushin, cu toate că fiecare luptător le posedă în proporţii diferite.

Gimnastul - rezistenţa locală, putere, reziztenţă totală, coordonarea în regim de viteză, elasticitate.

Culturist - rezistenţa locală, putere, reziztenţa totală, coordonare, viteză, elasticitate.

Maratonist - rezistenţă locală, putere, reziztenţa totală, coordonare, viteză, elasticitate.

Karateka - rezistenţă locală, putere, reziztenţă totală, coordonare, viteză, elasticitate.

*(este caracteristic tuturor aceeaşi parametri, numai că procentajul este diferit)

Training Nicolae Stoian

Dacă dorim să avem rezultate bune la capitolul putere (forţă), dedicându-ne o mare parte a timpului antrenamentelor in sălile de forţă - vom observa cu regret că rezistenţa va scădea considerabil. De asemenea va scădea viteza şi elasticitatea. Dacă dorim să îmbunătăţim ceea ce se numeşte rezistenţă cu ajuorul alergărilor la distanţe lungi, va scădea puterea şi elasticitatea.

Concluzia este, programul de antrenament a unui luptător kyokushin, trebuie să fie balansat.

Antrenamentele în sala de forţă să nu iasă în detrimentul rezistenţei şi vitezei.

Întocmind planul unui antrenament trebuie să avem în vedere un şir de cerinţe:

1. Volumul exerciţiilor (cât timp alergăm, câte seturi – antrenamente cu greuţi, numărul rundelor-sparring,

2. Intensitatea antrenamentului (cu ce viteză alergăm, câte kg ridicăm, ce forţă implicăm în lovituri 80-90-100%.

3. De câte ori pe zi (săptămână), ne antrenăm, câte sparinguri pe săptămână, balanţa dintre diferite tipuri de antrenament, balanţa dintre antrenamente şi odihnă. Repausul (odihna) este la fel de important ca şi antrenamentele propriu-zise. Este momentul când culegem roadele.

"Kyokushinkai este un barometru excelent pentru a afla mai multe despre adevăratul eu, despre cine eşti cu adevărat. Să ştii că ţi se poate întâmpla orice in luptă, dar să te pregăteşti intens şi să încerci să vezi cine eşti în faţa pericolului real, ca samuraii din vechime. E un sentiment fantastic să intri într-o astfel de luptă, reală, extraordinară şi să reuşeşti să îţi învingi toate instinctele, care îţi spun să nu faci greşeală de a lupta, de a concura. Timpul stă pe loc la finalul unei astfel de lupte şi lucrurile se desfăşoară încet. Şi în astfel de momente reuşeşti să vezi cu adevărat frumuseţea vieţii, reuşeşti sa apreciezi mai mult ceea ce ai, prietenii, iubita, părinţii, viaţa extraordinară pe care o traieşti, dar de cele mai multe ori nu o conştientizezi din cauza zgomotului mult prea mare pe care îl face lumea in jurul tău, şi din cauza că ai impresia că ai tot timpul de rezolvat multe probleme."