miercuri, 14 aprilie 2010

Al 17-lea campionat naţional la kyokushinkai

Pe data de 13 februarie a avut loc cel de-al 17-lea campionat naţional de lupte full-contact kyokushinkai, care sa desfăşurat în incinta Institutului de Fizică şi Sport, în acelaşi timp aceasta a fost şi preselecţia contînd pentru participarea la campionatul european din Spania, Madrid ce va avea loc pe data de 4 iunie. Competiţia sa desfăşurat în patru categorii de greutate (60-70,70-80,80-90,90+) şi doar primele două locuri din fiecare categorie vor participa la campionatul european din vara acestui an, unde vor concura 32 de ţări, deci 64 de luptători în fiecare categorie de greutate.


În aceasta bătălie înverşunată sau ciocnit ambiţiile mai multor cluburi din Chişinău, ba chiar si peste hotarele ei, mai precis ambiţiile antrenorilor acestor cluburi, în care au învins cei mai puternici şi anume băieţii de la federaţia kyokushin din Ciocana nelăsînd nici o şansă celorlalţi competitori. Pentru unii aceasta a fost prima participare, în care sau autodepăşit au urcat pe o treaptă mai înaltă în privinţa acestui sport fără compromis, pentru ei este principală participarea de unde vor acumula experienţă.

Pînă la urmă au cîştigat acei care au depus o munca necontenită de-a lungul timpului, sau antrenat dur, nu sau jălit pe ei insuşi, cei care şi -au atins limitele, ba chiar au străbătut peste ele.
Să nu uităm că o competiţie presupune invingători şi învinşi.




Ceva ma sensibilizat enorm demult la această competiţie şi anume nişte copii (nepoţi) insoţiţi de bunelul lor ce urmăreau lupta fiului său, am surprins nişte momente jalnice, reacţia copiilor şi a bunelului la eşecul fiului care se lupta cu dîrzenie.

Vă las să priviţi aceste momente, pentru unii victorioase, pentru alţii momente din care au avut de învăţat.



OSU !!!

Un comentariu:

  1. Felicitari pentru rezultate si pentru acest blog! Poate ne vedem in aceasta vara la Logrono sau in toamna la Romanian Open(competitie internationala adresata juniorilor si cadetilor). Osu!

    RăspundețiȘtergere