sâmbătă, 13 iunie 2009

Alejandro Navarro şi Valeri Dimitrov Tribute

Astăzi ne vom familiariza cu prestaţiile lui Alejandro Navarro IKO 1 şi Valeri Dimitrov IKO 2 la campionatele europene din 2008, 2009, categoria 90kg.

Ambii sunt multipli campioni europeni,ambii intră în 8 cei mai buni luptători kyokushin la ora actuală. Aceşti luptători sau impus in lumea artelor marţiale graţie spiritului de neclintit,tehnicii impecabile. Într-o oarecare măsură au contribuit la dezvoltarea stilului kyokushin, ba chiar au produs o revoluţie în felul cum luptă, în felul cum înving, fiecare sa impus prin originalitatea sa. Uitîndu-te la ei rămîi frapat de explozia, precizia, forţa cu care sînt dotaţi, spre care au rîvnit ani şi ani … Îi învidiez cu ce uşurinţă şi claritate cuceresc titlurile europene.

Valeri Dimitrov

Valeri Dimitrov cîştigă cu regularitae campionatele europene a carei gazdă este Plovdiv, Bulgaria. Aceasta devenind o normă pentru el. Practic este de neîfrînt la campionatele europene excepţie făcînd doar campiponatul din 2003 in care pierduse în finală de la experimentatul Muzaffer Bacak acesta ulterior ocupase locul doi la al şeptelea campionat mondial din Tokio. În 2003 la al optulea Campionat Mondial surprinde pe toţi, chiar şi pe campionul mondial Tsukamoto învingîndu-l in ¼ de finală. La campionatul mondial din Tokio 2007 ocupă locul 3, trecînd de Roman Nesterenko.

Valeri Dimitrov
ORGANIZATION: IKO-2/WKO/Shinkyokushin (Midori Group)
HEIGHT: 6 feet 1 inches (185cm)
WEIGHT: 187lbs (85kg)
DATE OF BIRTH: October 24, 1981
PLACE OF BIRTH: Bulgaria
DOJO HOMEPAGE:
Askk Trakia

Tournament History:
European Championships 2008 (IKO-2) - 1st Place HW (Defeated Mindaugas Pavilionis)
9th World Open Tournament 2007 (IKO-2) - 3rd Place (Lost to Takayuki Tsukakoshi/Defeated Roman Nesterenko)
8th World Open Tournament 2003 (IKO-2) - 4th Place (Lost to Yuichiro Osaka/Lost to Takayuki Tsukakoshi)
European Championships 2007 (IKO-2) - 1st Place HW (Defeated Eduard Janoashvili)
European Championships 2006 (IKO-2) – 1st Place HW (Defeated Darius Gudauskas)
European Championships 2005 (IKO-2) – 1st Place HW (Defeated Mindaugas Pavilionis)
European Championships 2003 (IKO-2) – 2nd Place MW (Lost to Muzaffer Bacak)
European Championships 2001 (IKO-2) – 1st Place MW (Defeated Francisco Carpena)
European Open Weight Championships 2002 (IKO-2) – 1st Place (Defeated Brian Jakobssen)
3rd World Cup 2005 (IKO-2) - 1st Place (Defeated Alexei Leonov)
Bulgarian Championships 2006 (IKO-2) - 1st Place
Bulgarian Championships 2003 (IKO-2) - 1st Place
Bulgarian Championships 2002 (IKO-2) - 1st Place
Bulgarian Championships 2001 (IKO-2) - 1st Place
Bulgarian Championships 2000 (IKO-2) - 1st Place
Bulgarian Championships 1999 (IKO-2) - 2nd Place








Alejandro Navarro


Un reprezentant de seamă a Iko-1, un luptător redudabil cu o explozie de invidiat, un technician impresionant. A parcurs o cale împletită şi cu înfrîngeri şi cu victorii dealtfel asta şi este moneda cu care trebuie să plătească un adevarat campion, numai prin înfrîngeri devii mai tare, mai experimentat. Pînă la urmă ceea ce nu te omoară te ridică. Şi cei care au mers pas în pas cu el, adversari de la care în ultimă instanţă a smuls victoria sunt renumiţii Lucian Gogonel, Krysztof Habraszka, Stilian Petrov… Părerea mea este că acest luptător şi-a atins apogeul după campionatul mondial din 2007, ajungînd în primii 8 din cei mai buni, acest parcurs la călit spiritual cît şi fizic. Aici el uimeşte o Japonie întreagă eliminîndul pe campionul de la All Japan - Kentaro Tanaka. În 2008 Spania găzduieşte Campionatul European in care Navarro se impune cu victoria trimiţîndu-l in knockdown pe Lucian Gogonel. Alejandro Navarro iţ-i creează impresia că potenţialul cu care este înzestrat ar putea atinge absolutul.


Alejandro Navarro
ORGANIZATION: International Karate Organization Kyokushinkaikan
HEIGHT: 5 feet 11 inches (180cm)
WEIGHT: 198lbs (90kg)
DATE OF BIRTH: September 15th, 1976
PLACE OF BIRTH: Spain
DOJO HOMEPAGE:


Tournament History:
9th World Open Tournament 2007 (IKO-1) - 6th Place
8th World Open Tournament 2003 (IKO-1) - Lost in 3rd Round (Defeated by Hisashi Noka - Lost on poor G. Ichi?)
7th European Openweight Championships 2007 (IKO-1) - 1st Place (Defeated Lucien Gogonel)
6th European Openweight Championships 2006 (IKO-1) - 1st Place (Defeated Piotr Banasik)
5th European Openweight Championships 2005 (IKO-1) - 2nd Place (Lost to Krysztof Habraszka)
4th European Openweight Championships 2004 (IKO-1) - 5th Place
2nd European Openweight Championships 2002 (IKO-1) - 5th Place
European Championships 2007 (IKO-1) - 3rd Place (Lost to/Defeated Olexiy Pryhhdko)
European Championships 2006 (IKO-1) - 3rd Place (Lost to/Defeated Olexiy Pryhhdko)
European Championships 2005 (IKO-1) - 3rd Place (Lost to/Defeated Eduard Wallmen)
10th Russian Openweight Champ's 2004 (IKO 1) - Last 32 (Lost to Peplov)
21st All Japan Weight Tournament 2004* (IKO-1) – Last 8
Polish Champion (IKO 1) - 02
French Open Champion (IKO 1) - 05**
Spanish Openweight Champion (IKO 1) - 05, 06
Spanish Open Champion (IKO 1) - 04*, 05*
3rd - 01
Spanish Open Champion (IKO 3) - 03
Spanish Open (IKO 2) - 2nd - 03, 3rd – 01










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu