Astăzi sau încheiat semifinalele turneului K1-Max lightweight, fiind deja cunoscuti cei 8 finalisti, care vor participa la turneul final.Toate duelurile au strălucit prin dinamizm şi tehnicitate, lasînd impresii extraordinare.
Giorgio Petrosyan (Italia)-Vitaly Hurkov (Belarus) la puncte. Drago (Armenia)-Su Hwan Lee (Korea)-KO-runda 3. Arthur Kishenko (Ucraina)-Muhamed Khamali (Maroc) la puncte. Mike Zambidis (Grecia)-Chahid (Maroc) la puncte, extra-runda. Sagatped (Tailanda)-Michal Glogowski (Polonia)-la puncte, extra runda.
Cei opt finalişti: Sato, Kraus, Nagashima, Zambidis, Khamal,Glogowski, Petrosyan, Drago.
Vă prezentăm primele dueluri, kyokushin contra regilor declaraţi ai ringului. De fapt primii paşi a unor luptători kyokushin cu renume spre lumea profesională K-1, împletită cu înfrângeri şi victorii. Este vorba despre Nicolas Petas, Feitosa, Filho, Sam Greco etc.- prima exeperienţă în ring, ce rămine a fi doar o simplă participare din care a avut de învăţăt, majoritatea fiind învinşi, după care va urma ascendenţa lor pe făgaşul profesional. Au avut de spus un cuvânt greu în lumea luptelor, fiind cucerite două Grand-Prix-uri în K-1 de Andy Hook şi Filho, şi cei cărora în ultimă instanţă i-au smuls victoria, marii campioni ai tuturor timpurilor Peter Aerts, Ernesto Hoost. Acesta însemnând şi triumful kyokushinu-lui practic în toate formatele de luptă (K-1, MMA).
S-a finalizat K-1, final 16, Seoul. Din păcate pentru luptătorii kyokushin participarea la acest final, nu a fost una reuşită. Takuma Sato pierde în faţa rusului Serghei Kharitonov, Everton Texiera este învins de Peter Aerts - după extra rundă, la decizia arbitrilor.
Ray Sefo (Noua Zeelandă) - Tyrone Spong (Surinam) decizia arbitrilor Mighty Mo (SUA) - Raul Katinas (Romania) decizia arbitrilor Gakhan Saki (Turcia) - Freddie Kemayo (Franţa) KO, prima runda
Errol Zimmerman (Olanda) - Gita Daniel (Romania) KO, runda a 2-a
Everton Texiera (Brazilia) - Peter Aerts (Olanda) decizia arbitrilor, extra runda Semmy Schilt (Olanda) - Hesdi Gerges (Egipt) decizia arbitrilor
Jerome Le Banner (Franţa) - "Kyotaro" Maeda Le Banner refuză sa continue lupta în extra runda.
Este o traducera a unui material - descriere, a unui participant de la acest eveniment (seminariu), ce am găsit de cuviinţă să-l expun dumneavoastră.
Locul de desfăşurare, regiunea Krasnodar, 3 antrenamente pe zi. Data de 4 - 28 august.
S-au adunat aici oameni din diferite colţuri ale ţării, de la mic la mare, de la alb la negru, toţi cu o singură dorinţă "vrem să ne antrenăm". Mai întii de toate a avut loc adunarea generală, în care din prima secundă a devenit clar toul este la modul cel mai serios.
Primul antrenament s-a început odată cu ciripitul primelor păsari, era 05:30, să spui că a fost un antrenament greu este cum nu ai spune nimic, a fost un antrenament cu adevărat dur, întinderea în perechi: pe alocuri, auzeai ţipetele adulţilor, plânsul copiilor etc, mai pe scurt, lacrimi şi jale … după care desigur toţi locătarii din apropiere începeau să se trezească privind nedumeriţi de la balcoane.
Şpagat transversal, longitudinal (până la sfârşitul seminarului toţi puteau face sfoara, chiar şi cei mai înlemniţi, ne mai vorbind de poziţiile fluture, broasca), o varietate de exerciţii în perechi care în arsenalul celor doi antrenori erau destule. Timpul alocat pentru fiecare exerciţiu în pereche 5 minute, pe lângă minutele de penalizare. Salt rope, greutăţi, presa, diverse sărituri, exerciţii în explozie. Antrenamentul de dimineaţă era făcut şi în zilele de odihnă, integral. După toate acestea, la desert exercitii pentru respiraţie. Apoi urma, la ora 10:30 – l-am numit TRP, al doilea antrenament, nu decurgea nici o zi fără TRP ! Acesta era motto-ul nostru! În fiecare zi, fie zi liberă, fie zi de antrenament: 100 - tragere la bară, 150 - la paralele, 200 - pres.
Primele două zile şi deja aveai mâinele în bătături, ce te dureau în continuu. Doctorii nu interveneau deloc, dar trebuia să facem, mâinile rănite nu sunt un obstacol, nu ne jucăm şah - ne spuneau mentorii. Parcă era o lecţie de depăşire a durerii, în tăcere cu scrîşnete de dinţi.
Cei doi antrenori controlau fiecare mişcare în profunzimea ei, citindu-ne pe ochi, cât de mult, cât de corect, complet sau de nu vrei să-i păcăleşti, din cauza că te păcalesti pe tine însuţi, nu vrei să cedezi să pari mai slab ca alţii, am lucrat indiferent cât de greu ne-a fost.
După, ne aştepta cel mai greu antrenament, cel de seară. La ora 17:30, după o oră de odihnă, mai de graba o oră de alinare a durerilor, s-au adunat toţi la antrenamentul ce încheie ziua. Fiecare antrenament de seară a fost diferit de cel anterior. Cu fiecare zi antrenamentele deveneau mai inovative, mai grele, mai interesante. La un moment dat ţi se părea că nu mai poţi, organismul a secat, nu mai am rezerve, dar undeva din interior odată cu Kyamai găseşti puterea de a continua, energia care nici nu îţi dădeai seama că mai este. Da într-adevar nu ştim nimic despre posibilitaţile organismului uman. Niciodată nu ne-am fi putut închipui că un antrenament poate să dureze de la ora 16:30 pînă la 01:00 de noapte şi în afară de asta mai rămânea în rezervă un bagaj neândeplinit, pentru programul de dimineaţă.
Nu ne vine a crede, dar am reuşit, am îndeplinit volumul. Am fugit prin munţi şi mare, agăţaţi de o roată (cauciuc) şi fără, târât, căţărat prin copaci, cuceream munţii, marea, aruncam pietre, umpleam sacuri cu nisip, încât era greu să-i ridici, în final lucram cu ele (makiwara), mai întâi trebuia să ajungi la locul de antrenament: timp de 40 de minute ne căţăram pe pietre, mergând înainte pe urcuşuri, coborâşuri, pentru a ajune la o scară foarte lungă, de parcă nu avea sfîrşit - ducând spre înălţimi. Fugeam pe aceste scări infinite, pînă la locul de destinaţie. Nenumarate estafete, atât pe mare cât pe uscat, toate aceste consolidau spiritul de echipă, dorinţa de a câştiga. Câştigătorii făceau flotări în rând cu ceilalţi până la limitele posibilităţilor umane! Echipa! Cel mai scurt antrenament de seară a durat 2 ore 30 min., cu espandere, celelalte nu mai puţin de 4, 5, 6 ore, câte ore sunt în sumă, calculaţi singuri.
Am avut multe de învăţat, suntem recunoscătri celor doi Sensei, ne-au deschis o nouă lume. OSU !!!
George Saint Pierre este un sportiv care progresează cu fiecare luptă. Din luptă în luptă vedem un nou "model", mai performant, un salt calitativ atât pe plan fizic cât şi tehnic. Are tot timpul ce contrapune adversarului său. Fiecare înfrângere înseamnă o nouă etapă. A avut două înfrângeri care ulterior au fost revanşate. Datorită talentului înnăscut şi efortului suprauman depus la antrenamente, GSP a ajuns la un nivel de neîntrectut pentru alţii. Victoriile sale sunt incontestabile, domină pe parcursul tuturor rundelor, nelăsând nici o şansă oponenţilor. În rare cazuri rămâne satisfăcut de prestaţia sa, chiar în lupta împotriva lui Dan Herdy. "Nu mi-a plăcut, am câştigat, dar am putut să fac mai mult, de aceia nu sunt multumit. Vreau ca victoriile să fie indiscutabile"
,,Copilul de aur MMA" - cum este supranumit. Înafară de cariera fenomenala în MMA, implicit UFC, GPS este personajul pozitiv şi în viaţa de zi cu zi, aidoma unui erou din poveste care se confruntă cu răul, şi de fiecare dată iese învingător. Este de menţionat că niciodată nu se supraapreciază în raport cu adversarii care adesea obişnuiesc să se împroaşte cu cuvinte neghioabe, răfuind-use. Este un exemplu pentru ceilalţi.
Copilăria lui GSP a fost una grea. S-a născut pe 19 mai 1981 în Sint Isidor, şcoala se afla într-o zonă bântuită de criminal, de multe ori era jefuit de către colegi. Într-o zi hotărăşte să pună punct fărădelegilor, înscriind-use la kyokushinkai, stilul care i-a pus bazele, formând-ul ca luptător redutabil.
"Kyokushinkai-ul m-a disciplinat, m-a învăţat să gândesc, să anticipez lupta".
După moartea antrenorului său GPS îşi mai preia în arsenalul său jiu-jitsu, box, muy-thai. Până la cariera sa de luptător profesionist MMA, a lucrat paznic într-un night club, trebuia să-şi achite învăţătura. Înainte de disputa cu B.J.Penn, UFC-58, s-a antrenat cu Renzo Garcie, jiu-jitsu-academy în New-York. Pe 21 iulie 2006 obţine centura cafenie la jiu-jitsu de la nimeni altul ca Garcie. În prezent este deţinătorul centurii negre.
Recent a început să se antreneze cu Rashad Evans, Nathan Marquardt, Keith Jardine în academia lui Jackson "Submmision Fighting" din New-Mexico. GPS mai este antrenat de Kru Piul Urse specialist în Muy-thy, sala Watt din New-York.
L-au inspirat mult luptele lui Garcie din 1991 UFC-1, în mare măsură aceasta la determinat să lupte în octagon. Debutează pentru prima dată ca profesionist contra lui Ivan Menjiver - duelul se termină cu knockout în prima rundă. Următoarele patru lupte au avut aceeaşi soartă, două din ele s-au terminat cu "armbar" două - knockout. Urmează debutul în octagon ce a avut loc pe 31 ianuarie 2004 la UFC-46, unde îl învinge pe Kara Parysian "geniul judo" la decizia unanimă a arbitrilor, şirul reuşitelor continua, UFC 48 contra Jay Hieron minutul 1.42. În lupta pentru titlul de campion a organizaţiei UFC-50, îl v-a întâlni pe Matt Hughes, aici se înregistrează primul eşec dn cariera sa. La UFC-52 într-o încăierare pe viaţă şi pe moarte este învins Jasin Miller, cu 4 luni mai târziu un nou triumf, în faţa lui Frank Trigg, guiletina în prima rundă. La UFC 56, GPS îl va întâlni pe viitorul campion lightweight Sean Shrek, seria nimicitoare cu mâinele şi coatele pe finalul rundei a doua îşi spun cuvântul, în cele din urmă acesta capitulează.
Cea mai dificilă luptă din carieră a fost la cea de a 58-a ediţie UFC contra ex-campionului B.JPenn, rezultatul a fost dat în favoarea lui GPS la decizia arbitrilor.
Trecând cu success de toate barierile, începe să se contureaze drumul spre titlul de campion, acum ca niciodată visul poate deveni realitate, dar numai dacă trece iarăşi de Matt Hughes pentru a-şi adjudeca dreptul de a lupta pentru titlul de cel mai bun din categoria lightweight. Lupta se desfăşoară sub dominarea covârşitoare a lui GSP, în minutul 2 campionul este trimis la podea.Rezultatul următoarei dispute şochează prin impreviziabilitatea sa, GPS - pierde lupta accidental de la Matt Serra. Revanşa a avut loc pe 19 aprilie 2008 în care s-a întâmplat ceia ce era şi firesc, centura de campion revine din nou în mâinele celui mai putrenic, GPS. Dea lungul a două runde el a demonstrat tuturor fanilor, criticilor, însuşi lui Matt Serra cine este campion cu adevărat. Bătalia a luat sfârşit in parter, GPS bombardîndu-l cu lovituri de genunchi în abdomen, Serra nu mai este în stare să continue...
Scopul este atins, însă conştientizează preţul enorm pe care l-a plătit pentru a ajunge sus, şi cât de uşor poţi să cazi, să-ţi pierzi titlul, deoarece divizia în care se luptă este considerată de-a dreptul cea mai puternică din UFC, sunt o mulţime de luptători de top şi nimeni din ei nu sunt dispuşi să cedeze.Unul din aceştia este Jon Fitch, următorul adversar. La acel moment avea deja 16 victorii. Jon Fitch - face parte din aşa numita categorie "noii luptători ai MMA" un luptător universal.
Special pentru aceasta întâlnire GPS pleacă în Brazilia la antrenemente, pentru a-şi perfecţiona tehnicile de parter Jiu-jitsu. În data de 8 august 2008 am fost martorii a celor 5 runde de măcel, 5 runde de pressing total a lui George, pe alocuri ţi se părea că nu mai are sens să continuie, fiind călcat în picioare, este de menţionat dârzenia, spiritul neclintit de care a dat dovadă Jon Fitch.
"Am încercat să-mi adjudec victoria cât mai repede posibil, însă nu-l putea opri nimeni, asemenea unui Terminator".
GPS demonstreaza încă odată supremaţia în faţa neastâmpăratului B.J Penn, dorind cu orice preţ să ia revanşa, după înfrângerea de acum 3 ani, primele patru runde s-au petrecut sub dictarea lui GSP, nelăsîndu-i nici o şansă, la a 5-a rundă este oprit de propria echipă.
"Încerc să nu risc, de fiecare dată când intru în octagon, conştientizez că viaţa e în pericol, pentru mine e important să aplic lovituri, nepermiţândui să mă lovească, niciodată nu fac din aceasta un joc al hazardului".
"Evit riscurile, nu mă arunc cu lovituri la întâmplare, încerc să-mi controlez mişcările, explodînd cu lovituri precise, pe neaşteptate".
"Sunt campion nu pentru că sunt cel mai rapid, cel mai bun în parter, cel mai tehnic, sunt campion pentru că mă lupt cu cap".
"Pentru a reuşi, trebuie să te cunoşti pe tine însuţi, să-ţi cunoşti adversarul, punctele slabe facându-ţi un plan, reieşind din asta. De fiecare dată analizez pe cei care trebuie s-ăi confrunt. Acesata îmi oferă un avantaj psihologic cât şi fizic, pot să manipulez".
Cea din urmă luptă disputată a însemnat şi ultima tentativă de a-i lua centura de campion, care a eşuat, Dan Hardy este învins.
- pe finalul carierei, aş vrea să fiu antrenor sau profesor, îmi plac copiii;
- deocamdată, nu am de gând să întemeiez o familie, dorm nopţile îmbrăţişându-mă cu centura de campion;
- apare în filme, reclame;
- adoră Montreal-ul cu diversitatea climaterică, vara - plajă, iarna - hockei;
- vorbeşte cu un accent, îţi vine să râzi, posedă engleza, e uşor de înţeles;
Aici vreau să accentuez încă odată importanţa flexibilităţii (întinderii muşchilor) a încălzirii, răcirii lor. Flexibilitatea totală (generală) este determinată de structura articulaţiilor şi elascitatea muşchilor, tendoane, ligamente musculare. Primul factor răspunde de punctul maxim (limita) a întinderii muşchilor, adică se atinge limita de mişcare (osul se atinge unul de altul).
Muşchii pot fi întinşi considerabil datorită antrenamentelor regulate, mai puţin tendoanele musculare. Unii oameni din naştere au o flexibilitate de invidiat, aceasta este un avantaj incontestabil în artele marţiale. Dacă vom dezvolta flexibiliataea de mic copil, vom culege roadele în adolescenţă. Întinderea muşchilor reduce riscul traumelor şi contribuie la optimizarea dezvoltării componentelor forţei, rezistenţei, tehnicii. Întinderea înainte de aplicarea unei tehnici, oferă flexibilitatea necesară pentru a susţine tehnica karate, un echilibru mai bun.
Este important să ne încălzim bine muşchii înainte de întinderea lor, este nevoie nu mai mult de 10 minute -odihnă, dintre stretching şi acţiunea planificată, s-a demonstrat că flexibilitatea maximă durează cel mult 10 minute. Unii sportivi, ca şi în kyokushin, încep stretching-ul cu câteva ore înaintea competiţiei, este inutil, singurul avantaj ar fi, calmarea de nervi. Mai mult ca atât recentele studii ştiinţifice au arătat că stretching intens înaintea luptei reduce semnificativ tensiunea musculară, doar va scădea explozia. Unii practică săriturile (plyomerice) pentru a ridica tonusul muscular ce va adăuga un surplus de explozie în lovituri pe parcursul luptei.
Puteţi utiliza mai multe metode, dar în practică cel mai eficient este stretching-ul static. Muşchii şi ligamentele se întind încet până la amplitudinea maximă şi sunt fixate în această poziţie timp de 5-30 secunde, numărul de repetări 3-5 ori.
După exerciţii intensive mai ales după sparring (kumite) muşchii se scurtează, accidentându-se.Întinderile musculare aduc muşchii la lungimea lor normală şi reduc efectul de accidentare. Majoritatea din maeştrii kyokushin au o flexibilitate fenomenală, de ex: Akioshi Matsui, Da Costa, Andy Hook, privindu-i îţi dai seama cât e de frumos şi util în acelaşi timp.
S-au scris câteva cărţi la această temă. Nu-ţi rămâne decât să încerci mai multe metode de streching, ca să-ţi alegi cea mai reuşită pentru tine.
“The greatest fruit of my stay in the mountains was that I trained my physical and mental strength during the day and confronted my inner self at night. Of course my skill in karate was greatly developed, but more fulfilling was the strengthening of a great mental state, a state developed far in excess of that before entering the mountains.” "Masutatsu Oyama"
