IKO 1 şi IKO 2

Kancho Shokei Matsui şi Kenji Midori, antrenament Masutatsu Oyama

Ca urmare a decesului lui Masutatsu Oyama, Organizaţia Internaţională de Kyokushin se divide în mai multe fracţiuni, dintre care cele mai renumite sunt IKO 1 şi IKO 2.
Preşedintele IKO 1, Kancho Shokei Matsui (President of the IKO Kyokushinkaikan) a fost unul din cei mai buni ucenici, numit mâna dreaptă a lui Masutatsu Oyama - fondatorul stihiei ce se numeşte Kyokushinkaikan.

Kancho Shokei Matsui

Este interesant de menţionat că el este unul dintre puţinii care a reuşit să depăşească testul "100 man kumite", unde trebuie să rezişti 100 de oponenţi într-un full-contact fără compromis, fiecare luptă durează două minute. Pe lângă aceasta devine campion mondial. În prezent este shihan având 8 DAN.

Shokei Matsui 100 man kumite

Kenji Midori este cel al doilea predecisor a lui Oyama care înfiinţează organizaţia IKO 2, un talent rar cu o tehnică formidabilă. În comparaţie cu Kancho Shokei Matsui, Midori trece testul 50 man fights. În 1991 uimeşte toată lumea câştigând titlul de campion mondial, numai cu o înălţime de 1,65 şi cântărind 70 kg. graţiei tehnicii ieşite din comun. Este recunoscut prin lovitura sa covârşitoare mawashi-geri jodan şi este deşinătorul centurei negre 6 DAN.

Kenji Midori

Mawashi-geri jodan de Kenji Midori

Din istoria Kyokushinkai

Acest stil a fost creat de Masutatsu Oyama, care a urmărit o creştere palpabilă a eficienţei luptei. Kyokushinkai implică un antrenament dur şi cere o condiţie fizică remarcabilă. Este declarat cel mai dur stil de karate.
Creatorul acestui stil, unul dintre cele mai puternice stiluri existente, cum s-a spus mai sus, este Masutatsu Oyama. S-a născut la 27 iulie 1923 într-un sat nu departe de Gunsan, în Corea de Sud. La o vârsta relativ tânără a fost trimis în Manciuirea, în sudul Chinei, pentru a locui la ferma surorii lui. La vârsta de nouă ani a început să studieze forma chineză sudică a stilului Kempo sub îndrumarea maestrului Yi, angajat în perioada respectiv la fermă. Când Oyama s-a întors la 12 ani în Coreea a continuat antrenamentul studiind Kempo corean.
În 1938, la vârsta de 15 ani a plecat în Japonia, cu gândul de a se înscrie într-o şcoală militară şi a deveni pilot. Încercarea nu i-a reuşit însă, deoarece în perioada aceea viaţa în Japonia nu era tocmai uşoară, iar visul de a deveni pilot pe un avion militar a trecut în plan secund.
Oyama nu a renunţat însă la antrenamente. A început studiul boxului şi al judo-ului, iar o ocazie l-a adus pe sosai în dojo-ul lui Gichin Funakoshi de laUniversitatea Takushoku. La vârsta de 17 ani, progresul lui a fost incredibil, ajungând la centura neagră cu 2 dan, iar la vârsta de 20 ani, când s-a înrolat în Armata Imperială, avea deja 4 dan. În această perioadă Oyama a întrerupt şi antrenamentele de judo.
Înfrângerea Japoniei şi perspectiva unei ocupaţii militare l-au adus pe Oyama într-o stare de disperare maximă. În această perioadă Oyama îl întâlneşte pe So Nei Chu, un alt maestru corean din provincia din care se trăgea şi sosai şi care era o autoritate în Japonia în Goju-Ryu. Maestrul era binecunoscut pentru forţa fizică şi tăria spiritului. So Nei Chu este cel care l-a îndrumat pe Oyama să îşi dedice viaţa artelor marţiale. Tot el a fost cel care l-a sfătuit pe Oyama să se retragă timp de trei ani în munţi pentru a-şi perfecţiona arta.
La vârsta de 23 ani, Mas Oyama l-a întâlnit peEiji Zoshikawa, autorul romanului Musashi, bazat pe viaţa şi aventurile celui mai faimos samurai japonez, Miyamoto Musashi. Romanul şi autorul au avut o influenţă covârşitoare asupra lui sosai, introducându-l într-o lume fascinantă, cea a samurailor şi într-un cod pe care îl va respecta toată viaţa,Bushido. La mai puţin de un an de când l-a întâlnit pe Yoshikawa, în 1948, Oyama vizitează muntele Minobu din Prefectura Chiba, unde Musashi şi-a dezvoltat arta sabiei, cu intenţia de a petrece următorii trei ani în studiul artelor marţiale. Împreună cu el a urcat şi un elev de-al său, Yashiro, însă după şase luni, din cauza solitudinii şi a antrenamentelor dificile, acesta cedează psihic şi îl părăseşte pe Oyama. După mai bine de un an şi jumătate, sponsorul care îi trimitea mâncare l-a anunţat pe Oyama că nu îl mai poate finanţa, astfel încât perioada de antrenament pe munte a luat sfârşit.
Câteva luni mai târziu, în 1947 Mas Oyama a câştigat primul Campionat Naţional de Arte Marţiale de după cel de-al Doilea Război Mondial. Nemulţumit de faptul că a trebuit sa renunţe la antremanentul pe munte, Oyama se decide să îşi dedice viaţa artelor marţiale şi reîncepe o perioadă de antrenament în care exersa 12 ore pe zi pe muntele Kiyozumi din Prefectura Chiba. Tot în această perioada începe un studiu aprofundat al Zen-ului, pe care îl considera parte integrantă din Karate, ajungând să declare: „Karate este Zen”.
În 1950 Oyama a început o serie de demonstraţii menite a arăta lumii puterea Kyokushin-ului. Într-un turneu început în Statele Unite ale Americii, Oyama va începe un turneu pe parcursul căruia a spart cărămizi cu mâinile goale, a rupt gâtul sticlelor cu shuto, dar mai ales a înfruntat 47 de tauri cărora le-a rupt coarnele, iar pe patru dintre ei a reuşit să îi ucidă. În 1957, aflat în Mexic, Oyama era cât pe ce să fie ucis în timpul unei lupte cu un taur care a reuşit să îl rănească şi a petrecut şase luni în spital. În perioada aceasta, din cauza că majoritatea luptelor în care se angaja se terminau în câteva secunde, de multe ori în urma unei singure lovituri, a căpătat porecla de „Godhand” (Mâna lui Dumnezeu). Japonezii obişnuiau să spună despre Oyama: „Ichi geki, hissatsu”, ceea ce înseamnă „o lovitura, moarte sigură”. Tot în această perioadă, Oyama l-a cunoscut pe shihan Jacques Săndulescu , românul cu care avea să fie prieten până la sfârşitul zilelor.
În 1953, Mas Oyama a inaugurat primul lui dojo, pe o parcelă din Mejiro,Tokio. În 1956, într-un studio de balet aflat în spatele Universităşii Rikkyo, Oyama avea să adune sub îndrumarea lui nu mai puţin de 700 de elevi. Practicanţi ai altor stiluri obişnuiau să vina în acest dojo pentru sparring, iar Oyama şi elevii lui încercau să preia de la aceştia tehnici care se dovedeau folositoare în luptă. În felul acesta Kyokushinul a evoluat şi s-a dezvoltat în arta marţială care este astăzi.
În 1964, luptătorii de box thailandez îi provoacă pe japonezi la o întâlnire cu cinci dintre ei, iar Oyama acceptă. Trei dintre elevii lui câştigă în faţa thailandezilor şi astfel Oyama dovedeşte încă o dată supremaţia Kyokushin-ului. În acelaşi an se pun bazele cartierului general al Kyokushinkai Kan.
Ideea lui Oyama de a aduna într-un singur campionat cei mai puternici luptători ai lumii a generat un fenomen extraordinar. Primul campionat mondial ţinut în 1975 în Tokio a repurtat un succes extraordinar. Practicanţii altor stiluri veniţi la competiţie au fost aproape toţi eliminaţi în primele tururi. De atunci, din patru în patru ani, japonezii organizează în Ţara Soarelui Răsare un campionat mondial la care sunt invitaţi cei mai buni luptători din fiecare ţară unde se practică Kyokushin-ul. Şi simpla participare la un astfel de eveniment este o onoare pentru orice luptător din oricare parte a lumii.
În 26 aprilie 1994 Masutatsu Oyama moare de cancer la plămâni. Ca urmare a decesului, Organizaţia Internaţională de Kyokushin se divide în mai multe fracţiuni.

text: wikipedia.org